Învățământul în comuna Ribița
Despre un învățământ organizat nu se poate vorbi în comuna Ribița până la revoluția de la 1848. Înainte de revoluție a funcționat o școală pe lângă Mănăstirea Vaca, la care predau călugării, urmând ca după închiderea acesteia preotul satului să îi învețe pe copii cunoștințe de scris,citit și rugăciunile bisericești; la cursurile preotului participă doar copiii familiilor înstărite.
Perioada 1850-1868 este una de căutări, de încercări de a crea un sistem de învățământ stabil, după haosul provocat de revoluție; acum școala întâmpină o serie de dificultăți de funcționare: lipsa dascălilor, a banilor, slaba frecvență a elevilor.
În 1856 funcționează o școală în Ribița cu implicarea preotului din sat, Ioan Manea; acesta îl propune ca dascăl pe Toader Iulia. În același an sunt raportați 70 de școlari la Școala din Ribița. Între 1868-1950 se pun bazele învățământului în comuna Ribița, fapt susținut și prin adoptarea Legii Învățământului 38/1968. Acum se stabilesc materiile obligatorii, se fundamentează bugetul alocat învățământului și se stabilesc o serie de drepturi pentru dascăli de la 1870, școala din Ribița funcționează sub păstorirea dascălului Gherasim Clej. După adoptarea Legii învățământului de la 1879 toți dascălii sunt obligați să-și însușească limba maghiară pentru a putea preda elevilor. La 1898 funcționa ca învățător Marcu Huțiu, el se îngrijea de școala din sat, urmat la 1912 de învățătorul Petru Giurgiu și de Nicolae Faur. În 1914 aceștia se mobilizează pentru a atrage copii la școală.
După începerea războiului dascălii sunt trimiși pe front, iar lipsa învățătorilor va fi cauza școlilor ribițene. În anul școlar 1915-1916 Școala din Ribița va funcționa sub conducerea preotului Petru Giurgiu, procentul de frecvență fiind de 47,61% din efectivul de elevi la acea dată, acest procent vorbește despre situația grea prin care trecea învățământul din Ribița în anii războiului. Mai mult, învățătorului nu i se asigura nici măcar salariul conform legii.
Pe măsură ce războiul se prelungea, starea devenea tot mai critică, învățătorii și preoții nu făceau față problemelor școlii și ale bisericii. În anii 1917-1919 a funcționat tot învățătorul Petru Giurgiu, învățător pensionar, suplinindu-l pe Traian Grozav-trimis pe front. În 1919 este încadrat învățătorul Marcu Huțiu prin acordul preotului din localitate, Iosif Comșa.
Preotul Iosif Comșa se implică activ în dezvoltarea învățământului din comună. Începând cu anul 1922, după integrarea Transilvaniei din punct de vedere administrativ în cadrul României, școlile devin confesionale. Conform unui raport din 1922 erau în Transilvania 26 de școli confesionale, printre care și Ribița. În cazul acesta credincioșii trebuie să se ocupe de pregătirea școlii (reparații,materiale, salariu dascăl);
Începând cu 1923 se iau o serie de măsuri: interzicerea cărților tipărite în Ungaria, scoaterea limbii maghiare din școli; preotul Iosif Comșa organizează cursuri pentru analfabeți pentru a reduce numărul neștiutorilor de carte; preotul și comitetul parohial decid executarea unor lucrări de reparații la școală; se scoate la concurs postul de învățător de la Școala primară de stat din Ribița. În 1925, în urma unei inspecții, starea școlii din localitate era considerată ”bună”. Cu ocazia unei statistici din 1930, la Ribița sunt înregistrați 914 elevi, având ca învățătoare pe Lucreția Dan.
Anul școlar 1933-1934 este deschis în mod festiv de către preotul Iosif Comșa care, potrivit discursului ținut în fața zecilor de elevi, dascăli, părinți, își expune concepția despre învățământul local, promovând o serie de valori morale, civice privind educația copiilor din sat. În 1933 se abordează problema proprietății școlii, astfel edificiul școlii din Ribița a fost construit de către oficiul parohial, prin contribuția credincioșilor din parohie. După intrarea în vigoare a legii învățământului primar din 1924 potrivit căreia învățământul este organizat de stat, pentru a-și putea continua activitatea școlară, comuna era nevoită să închirieze localurile școlilor de la parohii, dar în cele mai multe cazuri primarul refuza plata arendei. La 16 decembrie 1936 preotul Iosif Comșa face demersurile să reintre în posesia școlii, deoarece primăria nu plătise taxele de chirie Parohiei Ribița. Astfel, preotul Iosif Comșa obține proprietatea școlii la 22.03.1939. Arhiepiscopia Sibiu confirmă prin hotărârea nr. 45/1939 transformarea edificiului fostei școli în casă parohială. Statutul școlii din Ribița a rămas cel stabilit în anul 1939 până la Legea Învățământului din 1948, când a fost trecută în proprietatea statului, respectiv a comunei Ribița. Aici s-a desfășurat învățământul elementar din Ribița până la constituirea actualului local de școală.
După reforma învățământului din anul 1948, în Ribița funcționa Școala elementară de 7 ani, al cărei director era Ioan Clej. Pe raza comunei Ribița erau 8 școli, șapte școli de 4 ani și o școală de 7 ani. La 6 mai 1955, școlile din comună erau frecventate de 265 elevi, din care 98 la școala din Ribița unde erau încadrați doi învățători și 6 profesori. La școala din Crișan în anul 1949, învățătoare la clasele I și a III- a era preoteasa Silvia Perian, care a fost îndepărtată din învățământ deoarece era soție de preot. La toate școlile din comună se organizau cursuri de alfabetizare la care participau persoane cu vârsta cuprinsă între 14 și 55 de ani. În anul școlar 1954/1955 au fost alfabetizați în procent de 64,22% pe comuna Ribița. În 1956 învățătorul Cleșiu Aurel a fost condamnat de securitate. Școala elementară din Ribița trece printr-o serie de transformări. Se reduce numărul claselor de la 7 la 4 . Noul director este Iosif Cotuțiu. Din 1958 școala elementară de 7 ani din Ribița se transformă în școală primară de 4 ani, la fel ca și cele din satele aparținătoare comunei, fiind încadrată cu 2 cadre didactice.
În anul 1963, datorită generalizării învățământului se dă în folosință noua clădire a școlii din Ribița. În anul școlar 1963-1964 se închide școala din Ribicioara de Sus din lipsă de elevi. Din aceleași motive se desființează și clasa a IV-a de la Școala din Ribicioara de Jos. La Școala de 8 ani din Ribița la clasele I-IV sunt 59 de elevi iar la clasele V-VII 101 elevi. La școala din Crișan sunt 50 de elevi.
În satul Crișan (Vaca) în anul 1874 funcționa Școala confesională sub conducerea învățătorului Spiridon Ignaton. Erau înscriși 81 de copii, între 6 și 12 ani. Comunitatea bisericească din satul Vaca reușise imediat după 1850 să-și ridice o școală care să corespundă legislației din perioada neoabsolutismului austriac (1849-1860). Adoptarea legii școlare din 1868, imediat după încheierea actului dualist austro-ungar, va stabili noi parametri pentru școli, ceea ce va determina comuna să-și ridice o școală nouă conform cerințelor acestei legi. Astfel în s-a zidit în 1882-1883 o frumoasă școală de piatră, în locul celei din lemn, zidită înainte de anul 1850.
În 28 mai 1912, la școala din Crișan erau înscriși 79 de elevi, sub îndrumarea învățătorului Ioan Micu, care s-a dovedit unul dintre cei mai buni din protopopiat.
În anul școlar 1923/1924 Școala confesională din satul Vaca avea statutul de școală de stat. În anul școlar 1930/1931 situația școlară era următoarea: Clasa I-28 elevi, clasa a II-a și a III-a-48 elevi, clasa a IV-a-10 elevi, clasa a V-a și a VI-a – 17 elevi. În 1932 la Școala din Crișan învățător-director era Popa Marin lângă care mai funcționa și o învățătoare, fiind înscriși la școală un număr de 132 elevi.
În perioada 1966-2009 învățământul în comuna Ribița urmează aceeași linie descendentă din punct de vedere al populației școlare. Școlile din Dumbrava de Sus și Ribicioara au fost închise. În anul școlar 2008-2009 mai funcționează doar școlile din Ribița, Crișan și Dumbrava de Jos. Ribița are un efectiv de 56 de elevi, Crișan – 7 elevi și Dumbrava de Jos 6 elevi. Nici perioada până în anul 2014 nu este încurajatoare în ce privește numărul de elevi.
Astfel, în anul școlar 2010-2011, școala din Ribița are un efectiv de 57 elevi, la Crișan sunt 4 elevi iar la Dumbrava de Jos 3 elevi, fapt care determină desființarea Școlii Primare Dumbrava de Jos în anul 2010. În anul 2012, Școala Gimnazială ”Preot Iosif Comșa” din Ribița dobândește personalitate juridică prin decizia Inspectoratului Școlar județean Hunedoara nr. 452 din 10.08.2015 iar Școala Primară ”Vlaicu Bârna” Crișan” devine structură a acesteia.
Datorită scăderii numărului de elevi înscriși, Școala Primară ”Vlaicu Bârna” Crișan se desființează, având un efectiv redus de elevi, care sunt transferați la școala din Ribița.
Școala Gimnazială ”Preot Iosif Comșa” Ribița își desfășoară activitatea în satul Ribița nr. 40, având nivelul preșcolar, primar și gimnazial într-un singur corp de clădire. Din anul 2010 în cadrul Școlii Gimnaziale ”Preot Iosif Comșa” Ribița funcționează structura Școala Primară ”Vlaicu Bârna” Crișan. În anul 2007 s-au făcut investiții la școlile din comuna în valoare de 11 miliarde de lei. Astfel, s-a realizat alimentarea cu apă a școlilor, s-au construit grupuri sanitare moderne în interior, centrale termice proprii, geamuri termopan, mobilier modern și un spațiu de joacă pentru copii. La Școala Primară ”Vlaicu Bârna” Crișan există teren de sport cu gazon sintetic de care pot beneficia toți copiii dincomuna Ribița.
În cooperare cu administraţia publică locală a fost posibil sprijinul acordat în rezolvarea unor priorităţi importante privind dezvoltarea bazei materiale a școlii, astfel încât a fost obținută o finanțare pentru reabilitarea școlii din Ribița în valoare de 1978274,84 lei iar
clădirea unității de învățământ și curtea a fost reabilitată, lucrările fiind finalizate în iunie 2020.